Nuntã

Iulian&Ana

Cum am ajuns să le fiu fotograf

La scurt timp dupã ce am fotografiat nunta de pe 3 septembrie 2016 (Nicu&Diana), ce a avut loc la Premier Palace în Horezu (Vâlcea), am primit un telefon de la Ana. Spunea cã are şi ea nuntã pe 2 septembrie 2017 şi dupã o rapidã verificare în calendarul google, am confirmat cã sunt liber! Întâlnirea a avut loc la o zi-douã dupã contactare.

Prima impresie

La „2 Cocoşi” stabiliserãm. Eu eram cu Ramona, iar la ei ca reprezentant a fost Ana, pentru cã Iulian era plecat. Ce sã spun, una dintre puţinele persoane care pur şi simplu zâmbea fãrã oprire. Aşa mult am râs atunci, rămâneam uneori fără aer! Cred cã a fost cea mai lungã întâlnire cu un client! O prezenţã pe cât de amuzantã, pe atât de serioasã şi hotãrâtã când vine vorba de lucrurile importante! Drept dovadã, ne-a ales sã îi spunem frumoasa poveste şi am semnat contractul (lucru ce a durat maxim 1 minut)!

Ne-am mai întâlnit la o altă nuntã între timp, eu ca fotograf şi ei ca invitaţi, unde l-am cunoscut şi pe Iulian! Un tip foarte tare! Mi-am dat seama uşor cã se potrivesc de minune!

30 aprilie 2017, Cununia civilã

Cu o sãptãmânã în urmã am rãmas fãrã permis pentru 30 de zile. Norocul meu este cã Laur (unu din cei mai buni prieteni) a fãcut sacrificii şi m-a ajutat cu transportul, cãruia încã o datã îi mulţumesc!

La 13:00 a început. O GRÃMADÃ DE LUME! Cei mai mulţi invitaţi pe care i-am vãzut eu vreodatã la o cununie civilã! Era clar, se anunţa ceva frumos. Cununia a fost oficiatã chiar de primarul Horezului – Nicolae Sãrdãrescu, un om muncitor ce are grijã de locuitorii sãi şi ar face totul pentru ei. Multe momente emoţionante şi amuzante, printre care am cunoscut naşii, nişte persoane liniştite şi deosebite, dar și alte persoane speciale. Eram deja bine-orientat.

Ședința foto

Dupã, ne mutãm la Conacul lui Maldãr (Mãldãreşti) unde facem o şedinţã de familie exemplarã. Toatã lumea fericitã, vremea era frumoasã (deşi anunţaserã ploaie). Perfect. Off-topic: Conacul vi-l recomand cu cel mai mare drag, este pe departe cel mai liniştitor şi calitativ loc de odihnã din zonã!

Petrecerea

Aici, oamenii sunt de viață și dansează până dimineața, cum s-a și întâmplat. Super fain momentul în care rudele lui Iulian au adus un pahar URIAȘ ce a mers din generație în generație, fiind rândul lui să îl ”moștenească”!

Ca și concluzie, a fost o zi superbă cu oameni frumoși! Sper la cât mai multe de acest fel!

..Continuarea poveștii pe 2 septembrie la NUNTĂ. 

Click pe fotografii!

 

Ce părere ai?